Modificarile la legislatia achizitiilor publice, publicate in Monitorul Oficial la inceputul acestei luni detaliaza noile conditii pentru incheierea contractelor in urma contestatiilor (fara a mai astepta decizia Curtii de Apel), sumele care vor fi retinute din garantia de participare celor care introduc contestatii ulterior respinse. Pentru contractele de publicitate media nu exista criterii detaliate, acestea urmand sa apara in noile norme de aplicare, "pe care Autoritatea trebuie sa le elaboreze pana la data de 15 august", a declarat pentru HotNews.ro Cristina Traila, presedintele ANRMAP.

Modificarile la legislatia achizitiilor publice au aparut in Monitorul Oficial in data de 2 iulie 2010, sub forma Ordonantei nr.76/2010. Normele metodologice, insa, vor fi elaborate de catre ANRMAP pana la data de 15 august, urmand apoi a fi aprobate in Guvern - a declarat Cristina Traila, presedintele Autoritatii.

Principalele modificari se refera la :

- Sumele care se retin contestatarilor, din garantia de participare, in cazul in care contestatiile lor sunt respinse de CNSC:
Art. 2781- (1) In masura in care Consiliul respinge contestatia, autoritatea contractanta va retine contestatorului din garantia de participare in raport cu valoarea estimata a contractului urmatoarele sume: a) intre 63.000 lei si 420.000 lei inclusiv - 1% din aceasta valoare; b) intre 420.001 lei si 4.200.000 lei inclusiv - 4.200 lei + 0,1% din ceea ce depaseste 420.001 lei; c) intre 4.200.001 lei si 42.000.000 lei inclusiv - 7.980 lei + 0,01% din ceea ce depaseste 4.200.001 lei; d) intre 42.000.001 lei si 420.000.000 lei inclusiv - 11.760 lei + 0,001% din ceea ce depaseste 42.000.001 lei; e) intre 420.000.001 lei si 4.200.000.000 lei inclusiv - 15.540 lei + 0,0001% din ceea ce depaseste 420.000.001 lei; f) peste 4.200.000.001 lei - 19.320 lei + 0,00001% din ceea ce depaseste 4.200.000.001 lei. (2) In masura in care instanta competenta admite plangerea formulata impotriva deciziei Consiliului de respingere a contestatiei, autoritatea contractanta are obligatia de a returna contestatorului sumele prevazute la alin. (1), in cel mult 5 zile lucratoare de la data pronuntarii deciziei instantei de judecata.

- Reglementarea "pretului neobisnuit de scazut":
<<O oferta prezinta un pret aparent neobisnuit de scazut in raport cu ceea ce urmeaza a fi furnizat, executat sau prestat, atunci cand pretul ofertat, fara TVA, reprezinta mai putin de 85% din valoarea estimata a contractului respectiv sau, in cazul in care in procedura de atribuire sunt cel putin 5 oferte care nu sunt considerate inacceptabile si/sau neconforme, atunci cand pretul ofertat reprezinta mai putin de 85% din media aritmetica a ofertelor calculata fara a se avea in vedere propunerea financiara cea mai mica si propunerea financiara cea mai mare.>>

- posibilitatea incheierii contractelor inainte de pronuntarea deciziei Curtii de Apel (in cazul procedurilor de atribuire atacate prin contestatii):
In cazul primirii unei contestatii de catre Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor sau de catre prima instanta de judecata, pentru care nu s-a luat act de renuntare conform prevederilor alin. (2), autoritatea contractanta are dreptul de a incheia contractul numai dupa pronuntarea deciziei Consiliului National de Solutionare a Contestatiilor sau dupa pronuntarea hotararii in prima instanta, dar nu inainte de expirarea termenelor de asteptare, inclusiv cand aceste termene privesc cazurile prevazute la art. 28712 alin. (1) si la art. 28713 lit. a).

Pentru contractele de publicitate media, nu sunt prevazute noi reguli, in urma abrogarii Ordinului 183/2006 care detalia criteriile de atribuire a acestor contracte. "Detaliile se vor regasi in Normele metodologice", a precizat Traila.

Intre timp, incepand cu data abrogarii Ordinului (14 iunie) si pana la publicarea noilor Norme (cel devreme 15 august) nu exista reglementari specifice pentru publicitatea din bani publici.

Ioana Morovan